Google+ va fi închis pentru consumatori

O vulnerabilitate din rețeaua de socializare Google+ a expus datele personale a aproximativ 500.000 de persoane care au utilizat site-ul între 2015 – Martie 2018, a declarat compania ieri. Însa, aceștia afirmă că nu au găsit nicio dovadă a unei utilizări abuzive a acestor date. Totuși, ca răspuns la acest incident, Google intenționează să închidă definitiv această rețea de socializare.

Cei de la Google au declarat că au găsit acest bug în timpul unei revizuiri interne numite Project Strobe, un audit inițiat la începutul acestui an, care examina accesul la datele utilizatorilor Google de către alți terți dezvoltatori software. Bug-ul oferea acces aplicațiilor la informații precum: adresa de e-mail, sexul, vârsta, imaginile postate, starea relațiilor, locurile vizitate sau ocupația. Un număr de 438 de aplicații au avut acces la API, dar totuși Google a declarat că nu are nicio dovadă că dezvoltatorii au fost conștienți de vulnerabilitate.

Google nu este la prima întâmplare de acest gen, în Iulie compania a fost criticată din cauza practicilor sale de colectare a datelor. Atunci problema a fost că angajații unor companii terțe ce realizau aplicații pentru Gmail pueau să citească e-mail-urile noastre. Apoi, după doar o lună de zile, Associated Press a dezvăluit că Google urmărea locațille utilizatorilor chiar și după ce aceștia dezactivau setarea din cont.

Google+ se pare că nu a fost un concurent pentru Facebook

Google+ a fost lansată cu mare fast în anul 2011 și prezentată ca o rețea de socializare concurentă direct a Facebook. Din păcate pentru ei însă, rețeaua nu a câștigat niciodată prea mulți utilizatori. Totuși, Google au descoperit cele mai populare funcții ale unei astfel de rețele și le-au lansat ca și aplicații separate, vorbim aici despre Hangouts și Google Photos. Tot ieri, cei de la Google au declarat că durata medie de vizită a unui utilizator pe Google+ în prezent este de sub cinci secunde.

Gigantul a anunțat că plănuiesc să inchidă Google+ în următoarele 10 luni, până la sfârșitul lunii August 2019, pentru a oferi oamenilor ce utilizau această rețea de socializare să migreze informațiile în altă parte.

Un comentariu la „Google+ va fi închis pentru consumatori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *