Tesla Powerpack 2 are o densitate dublă de energie

Tesla a anunțat deja câteva lucruri ce vor putea fi văzute la conferința de mâine, printr-o postare pe blog ce oferă detalii despre Powerpack 2, a doua soluție comercială a lor pentru stocarea de energie. Powerpack 2 a început deja să fie livrat, în Septembrie, cu un modul de energie cu totul nou, care este capabil să atingă de două ori densitatea de energie sau în jur de 200 kWh de depozitare.

Powerpack 2 are de asemenea, un invertor nou proiectat și construit de către cei de la Tesla, iar acest lucru este, potrivit companiei, „cel mai eficient invertor și cu cea mai mare densitate de putetere de pe piață”, și de asemenea, are beneficiul că este foarte ușor de instalat.

Tesla Powerpack 2

Tesla spune că au livrat baterii adăugând până la peste 300 h la capacitatea totală de stocare a energiei, ceea ce este un lucru absolut impresionant, dat fiind că, în SUA, o casă de dimensiuni medii consumă în jur de 11 Mwh pe an.

Dezvăluind această mică parte din viitoarea conferință, indică faptul că cei de la Tesla doresc să se asigure că este suficient timp și rămâne suficient interes pentru restul anunțurilor ce vor fi făcute mâine, care vor include și prima soluție integrată pentru acoperișurile solare, precum și Powerall 2.0, soluția de stocare a energiei ajunsă acum la a doua generație.

Apple anunță că noul Touch Bar nu este construit pentru distracție

Touch Bar este un lucru foarte serios. Termenii Apple avertizează toți dezvoltatorii care se gândeau că noul Touch Bar este foarte bun pentru lucruri amuzante și distractive. Fără îndoială că unele aplicații vor găsi o modalitate de a folosi acest nou Touch Bar, chiar și sub privirele foarte atente ale celor de la Apple, însă acest lucru este în mod clar descurajat.

Uitați câteva sfaturi din partea celor de la Apple pentru dezvoltatorii care doresc să creeze interfețe pentru Touch Bar:
– folosiți Touch Bar-ul ca o extensie a tastaturii și a trackpad-ului, nu ca un ecran;
– folosiți cât mai puține culori. În general, Touch Bar-ul ar trebui să fie similar ca și înfățișare cu tastatura fizică;
– Touch Bar-ul nu ar trebui să afișeze alerge, mesaje, conținut ce se derulează, sau orice alt lucru care poate atrage atenția utilizatorului de la munca pe ecranul principal;
– evitați animațiile. Touch Bar-ul este considerat o extensie a tastaturii, iar oamenii nu se așteaptă să vadă animații pe tastatura lor;
– de asemenea, Touch Bar-ul nu ar trebui să includă scurtături, cum ar fi: select all, copy, paste, cut, cancel, save, close, prinț, etc.

Este adevărat că unele dintre cerințele celor de la Apple pot fi considerate enervante sau fără rost. Însă este clar ca Apple dorește ca dezvoltatorii și utilizatorii finali să se gândească la Touch Bar ca la o simplă extensie a tastaturii și nu a ecranului. Însă atâtea condiții nu sunt întotdeauna o idee bună. Adevărul este, că acest nou Touch Bar ar putea fi folosit simultan și ca extensie pentru tastatură dar și pentru monitor.

Apple noul Touch Bar

Cine nu ar dori pe acest Touch Bar un feed Tweeter, sau o bară de progres pentru download-uri și operațiuni cu fișiere? Există o mulțime de posibilități de a explora și inova, de aceea pare un deserviciu faptul că cei de la Apple insistă ca lucrurile să rămână alb-negru și statice.

Chiar dacă vom păstra numai lucrurile plictisitoare, de ce să nu avem acolo un copy, paste, save și altele de același fel? Sigur, acestea ar duplica comenzile rapide deja existente, însă același lucru fac și multe alte lucruri de la conferința de astăzi.

Standardizarea lucrurilor astel încât utilizatorii să știe mai mult sau mai puțin la ce să se aștepte este o idee bună, însă acest lucru este mai mult decât înăbușitor. Experimentele cu interfețele pentru utilizatori au arătat că pot fi realizate tot felul de aplicații distractive, comenzi interactive și interesante. Apple pretinde că deja știe totul despre modul în care ar trebui să fie utilizată această interfață, chiar dacă noi știm că ar putea fi folosită mult mai mult.