accesorii-camere-video-sport

Review GoPro Hero 5 Black

Este un lucru cunoscut de toată lumea că GoPro a devenit un sinonim pentru camerele de acțiune. Dispozitivele sale captează clipuri și fotografii de înaltă calitate și pot fi utilizate oriunde, în orice condiții, datorită unei game impresionante de carcase, suporturi și alte accesorii camere video sport.

Calitatea camerelor GoPro a fost întotdeauna ridicată, iar modelul Hero 5 Black continuă tradiția. De asemenea, acest model elimină unele dezavantaje din design și interfață, dezavantaje pe care le regăsim pe modelele mai vechi.

Design – la revedere carcasă

Hero 5 păstrează forma predecesorilor săi, însă camera este acum îmbrăcată într-un exterior de cauciuc, cu protecție în jurul lentilelor și cu ușițe etanșe. Toate aceste lucruri permite camerei să reziste unei scufundări de maxim 10 metri, fără să mai aibă nevoie de carcasă subacvatică suplimentară.

Totuși, pentru cei care consideră că 10 metri nu sunt suficienți, veți găsi disponibilă o carcasă de protecție ce vă permite să luați camera până la 60 de metri adâncime fără să pățească nimic.

Control – mult îmbunătățit

Opțiunile extinse din trecut, pentru profesioniști, erau foarte greu de accesat, mai ales dacă ne gândim că Hero 4 Black avea un ecran monocrom de 0.8 inch și doar trei butoane pentru navigarea prin meniuri. Hero 5 Black are un ecran tactil LCD de 2 inch, cu o interfață intuitivă, dar nu chiar foarte simplă.

Ajustările de bază sunt super-ușoare: pur și simplu atingeți pictogramele din partea de jos a ecranului pentru a modifica rezoluția, rata cadrelor sau câmpul de vizualizare. Ajungeți și la alte opțiuni prin pe deplasarea pe ecran în direcții diferite.

GoPro HERO5 Action Camera – Black from Ahmed Helmy Abou Eleash on Vimeo.

De exemplu, trecerea de la stânga la dreapta deschide galeria de fotografii și clipuri video, iar trecerea la dreapta peste ecran, afișează setările avansate, cum ar fi balansul de alb, valorile ISO sau alegerea formatului fișierelor.

Aplicația mobilă dedicată (pentru Android și iPhone) a fost întotdeauna singura modalitate practică de a naviga în setările și opțiunile camerelor. Chiar și cu cele mai bune controale de pe ecran, aplicația este în continuare utilă. Aceasta va afișează fiecare parametru al camerei, chiar și capacitatea de stocare rămasă pe cardul microSD.

Controlul vocal – destul de ok

Un lucru și mai bun decât controalele de pe ecranul tactil, este abilitatea de a spune camerei ce anume să facă. GoPro Hero 5 Black răspunde la 12 comenzi vocale, toate începând cu „OK, GoPro”. Comenzile vocale acoperă tot ceea ce aveți nevoie atunci când folosiți camera, de exemplu începerea înregistrării video, oprirea înregistrării, realizarea unei fotografii, etc. Dacă o comandă este înțeleasă de cameră, veți auzi un bip care indică acest lucru.

Bateria și memoria – permit perioade mari de înregistrare continuă

Bateria litiu-ion de 1220 mAh a lui Hero 5 Black are o capacitate mai mare decât a predecesoarelor camere. Noi am testat-o la 1080p / 60 fps, iar acumulatorul ne-a lăsat să înregistrăm o oră și 58 de minute. Totuși, activarea funcției WiFi și aplicația de smartphone consumă din baterie, la fel cum fac și comenzile vocale sau GPS-ul.

Hero 5 Black dispune de un slot pentru card microSD și suportă o capacitate de până la 128 GB, suficient pentru a filma în jur de nouă ore și 20 de minute la o rezoluție 1080p / 60 fps.

GoPro Plus – cloud direct de la GoPro

Odată cu noua cameră GoPro Hero 5 Black, aceștia au lansat și un serviciu ce costă 5$ / lună, care vă oferă spațiu de stocare online pentru 35 de ore de filmări (la o rezoluție maximă de 1080P), 62.500 de poze (la o rezoluție maximă de 12MP), sau un mix între cele două.

Astfel, dacă aveți acest serviciu activat, camera acțiune GoPro poate fi setată să urce automat filmările și fotografiile atunci când ajungeți lângă o rețea wireless. De asemenea, puteți da share conținutului pe rețelele de socializare.

Accesoriile

Indiferent de cât de bune ar fi camerele concurenților săi, nimeni nu poate ajunge GoPro din punct de vedere al accesoriilor disponibile, indiferent că discutăm despre carcase, suporturi, monturi sau alte periferice.

Hero 5 Black vine în pachet doar cu un kit de bază: carcasa deschisă numită pur și simplu „The Frame” și câteva suporturi adezive. Însă există foarte multe alte opțiuni, numai pe site-ul GoPro fiind listate peste 100 de produse, nu mai vorbim despre ce găsim la firmele 3rd party.

Hero 5 Black continuă reputația companiei GoPro pentru o calitate excelentă, atât pentru fotografii cât și pentru videoclipuri. De asemenea, camera se remarcă printr-un design subțire, este rezistentă la apă și este compatibilă cu foarte multe accesorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *