Pokemon Sun și Pokemon Moon sunt acum disponobile în Japonia, SUA, Europa și Australia

Gigantul japonez de jocuri Nintendo, a lansat Vineri Pokemon Sun și Pokemon Moon, cele mai noi jocuri din serie, în Japonia, Australia, Europa și SUA, la patru luni după lansarea Pokemon Go.

Lansarea celei de a șaptea generații a francizei de multe miliarde de dolari, care nu a mai lansat niciun joc nou din serie încă din octombrie 2013, coincide cu 20 de ani de la lansarea jocului video original Pokemon și urmează succesul uimitor al Pokemon Go, care a fost descărcat de peste 500 de milioane de ori.

Noile jocuri, concepute pentru Nintendo 3DS, consola de jocuri portabile, au fost lansate și în Europa la data de 23 Noiembrie. Până la această dată Nintendo a livrat deja 10 milioane de exemplare în întreaga lume, spun cei de la EFE News.

Pokemon Sun și Pokemon Moon sunt acum disponobile în Japonia, SUA, Europa și Australia

Cei de la Nintendo au declarat în momentul apariției performanțelor financiare pentru primul trimestru din Japonoia (aprilie-septembrie) că succesul Pokemon Go a ajutat la creșterea vânzărilor de software din seria Pokemon în aceeași perioadă, și că speră ca trendul acesta să se mențină și cu jocurile noi.

Prețul de pornire al noilor jocuri este de 4980 JPY în Japonia, 39.99 $ în SUA și 44.95 Euro în Europa.

Jocurile au loc în regiunea Alola, o regiune compusă din patru insule tropicale și una artificială, și oferă un total de peste 800 de monștri pe care jucătorii îi pot vâna.

De asemenea, s-a anunțat că un grup de entuziaști ai acestui joc au luat recent mai multe copii piratate pentru a le interzice accesul la rețeaua on-line.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *